De neoprit. Viata mea de pana acum
About this book
"Am castigat primul turneu profesionist in luna septembrie a acelui an. A fost vorba despre Openul Japoniei. Betsy Nagelsen castigase turneul in 1979, primul an in care participasera si femeile. Era o simetrie frumoasa. In finala am invins-o pe Aniko Kapros, cu un tie-break in cel de-al treilea set. A fost un meci intens, cum nu se putea mai potrivit pentru o prima mare victorie. Am castigat si ultimul turneu din acel an, Challenge Bell din Quebec, si am fost desemnata cea mai buna jucatoare nou-venita in circuitul WTA. Victoriile din tenisul profesionist au fost asa cum spusese tata ca aveau sa fie. Ridicai trofeul, iar oamenii te ovationau, insa doar pentru un moment. Apoi reveneai pe un teren de nicaieri, pe care faceai sprinturi nebune si unde tantarii roiau in jurul tau. Pentru jucatorii profesionisti, pauza dintre sezoane este atat de scurta incat pare o gluma. In tenisul feminin dureaza practic de la finalul lunii octombrie pana la turneele de pregatire care preced Australian Open din ianuarie. Insa in realitate ai doar doua luni de pauza, intre Halloween si Craciun. Pentru mine, cea mai lunga pauza din acea perioada a fost de zece zile, pentru ca, imediat dupa ce loveam ultima minge din sezonul respectiv, ma gandeam la cum aveam sa imbunatatesc prima minge a stagiunii urmatoare. In 2003 am petrecut lunile respective la Los Angeles, lucrand aproape zilnic cu Robert Lansdorp. Trebuia sa pornesc de la experienta acumulata in sezonul precedent, sa-mi imbunatatesc fiecare parte a jocului, chiar si numai putin. In plus, trebuia sa devin mai puternica, mult mai puternica. Acum jucam impotriva unor femei adulte, chiar daca inca eram un copil. Aveam brate si picioare ca niste lujere. Aveam saisprezece ani, dar paream sa am doar doisprezece. Desi incepusem sa castig bani, nu-i cheltuiam decat pe strictul necesar. Locuiam cu parintii intr-un apartament inghesuit, cu doua dormitoare, aflat la marginea orasului Torrance, si incercam sa facem economii.